vineri, 20 august 2010

Guvernul a promis sindicatelor cresteri salariale in 2011! Ramane de vazut de unde va lua banii!


Dacă își mai făcea cineva speranțe că noi românii o vom duce mai bine în curând cred că ar fi mai bine să vadă realitatea așa cum e în toată splendoarea ei. Specialiștii din orice domeniu ne pleacă peste hotare să muncească nu numai pe bani adevărați, ci și într-un mediu decent, unde să fie respectați.Aici ar mai fi de adăugat că de obicei nu te așteaptă nimeni cu flori la aeroport acolo, că o să fii tratat la început ca o persoană venită din lumea a II-a, dar gândindu-ne că aici ești tratat cu mult mai rău s-ar zice că pe aici nu mai e de stat. Urâtă concluzie! Țara în care s-au născut străbunii mei, părinții mei, eu, copilul meu, nu mai e în stare să mai asigure un viitor decent ultimilor enumerați. Zic "Țara" dar desigur mă refer la cei ce o conduc, cei pe care noi prin vot sau absenteism i-am ales, Președinte, guvernanți,cei care în ultimul timp mă îndeamnă (pe față) să plec, că aici am ajuns să le fiu o povară. Ei nu ne mai pot ține... să le cer bani lună de lună pentru salariul meu, să le cer de pomană pensia pentru părinții mei, și milostenie alocația copilului meu. Vor să mă dea... că lor le e greu cu noi...
Eu înțelesesem asta de mult, dar tot vroiam să mă mint că mi se pare... că locul meu e aici, că țara nu trebuie confundată cu conducătorii ei.
Din întălnirea reprezentanților marilor confederații sindicale cu prim-ministrul Boc reiese că România va ieși din criză peste vreo 4 ani și până atunci cine suportă cu stoicism condițiile de aici să rămână, cine nu, PA!


Salariu minim de 640-650 de lei, modificarea radicala a legii salarizarii unitare anul viitor, in sensul schimbarii coeficientilor de ierarhizare, precum si cresteri salariale de aproximativ 10%, in 2011, au fost cateva dintre propunerile facute de reprezentantii Guvernului sindicatelor chemate astazi la discutii. Totodata, salariile bugetarilor de la anul ar urma sa se calculeze in functie de valorile inregistrate dupa diminuarea cu 25% din acest an.
Potrivit presedintelui Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin (foto), legea salarizarii unitare va fi modificata radical fata de actuala lege 330, iar salariile de referinta dupa care se vor calcula noile venituri ale bugetarilor nu vor mai fi cele de la sfarsitul anului 2009, asa cum prevede actual lege, ci cele rezultate in urma diminuarii cu 25% din aceasta vara.

“In ceea ce priveste salarizarea in sectorul bugetar, am comunicat primului ministru faptul ca recentele decizii au generat haos si anarhie la nivelul intregii tari, i-am dat cateva exemple la indemana, promisiunile sale ca nimeni nu coboara sub 600 de lei sunt deja istorie pentru ca ii pot pune la dispozitie sute, poate chiar mii de fluturasi de la salariati cu venituri de tot rasul, care, unii dintre ei, raman cu rest de plata zero dupa ce-si achita rata la credit", a spus Costin.

Referitor la majorarea salariului minim pe economie, reprezentantii sindicatelor au explicat ca se merge pe varianta 640-650 de lei, dar o decizie s-ar putea lua luni, la intalnirea programat la Ministerul Muncii.

Valoare care, bineinteles, pe sindicate le-a nemultumit.

“Noi am sustinut ideea ca mentinerea nivelului scazut al salariului minim in Romania reprezinta o forma mascata de evaziune in piata muncii, pentru ca discutam in momentul de fata de circa 1,5 milioane de indivizi care sunt platiti la nivelul salariului. Deci avem aproape o treime din cei care lucreaza legal in Romania cu acte in regula, care sunt platiti la un nivel salarial extrem de scazut, ceea ce inseamna ca majoritatea dintre ei sunt platiti si la negru”, a precizat liderul BNS.

Legat de eventuale cresteri salariale in sectorul bugetar, presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a spus ca autoritatile cred ca acestea ar fi posibile, in contextual in care ar fi disponibilizati 70.000 de bugetari.

“Ministrul Finantelor ne-a spus ca daca numarul bugetarilor scade de la 1.360.000 la 1.290.000 de persoane, la anul ar fi posibila o crtestere a salariilor cu 10%. Ramen de vazut daca aceasta crestere se va face la toate salariile sau se va merge diferentiat, mai mult in zona de jos a grilie si mai putin sus. Noi am propus sa se mearga pe inghetarea salariilor mari si sa se majoreze cele de laq baza grilei”, a spus Bogdan Hossu.

Despre modificarea intregului pachet de legi din domeniul relatiilor de munca, inclusiv Codul Muncii, sindicalistii au precizat ca reprezentantii Guvernului nu au venit cu propuneri concrete, urmand ca la intalnirile viitoare sa le prezinte o lista cu propuneri.

“S-a vorbit de o flexibilizare a angajatilor in Codul Muncii, s-a vehiculat ideea de zilier, dar se pare ca nu iau in calcul dificultatile care ar insemna o introducere a notiunii de zilier. Frauda fiscala pe piata muncii ar creste de cel putin doua-trei ori in aceste conditii”, a mai spus liderul Cartel Alfa.

vineri, 6 august 2010

GALATI: ANP îi va suspenda pe subcomisarul şi pe cei doi gardieni de la Penitenciarul Galaţi reţinuţi


GALATI: ANP îi va suspenda pe subcomisarul şi pe cei doi gardieni de la Penitenciarul Galaţi reţinuţi



Administraţia Naţională a Penitenciarelor va dispune suspendarea din funcţie a subsomisarului Cătălin Ghidea şi a gardienilor Bucur Codreanu şi Nicu Chiriac, de la Penitenciarul Galaţi, reţinuţi joi de procurori în cazul morţii unui deţinut, informeză ANP.
Potrivit unui comunicat remis NewsIn, ancheta internă dispusă de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) pentru stabilirea circumstanţelor producerii incidentului din 4 iunie, în care cei trei funcţionari cu statut special reţinuţi de către procurori au fost direct implicaţi şi care s-a soldat cu decesul deţinutului Constantin Sandu, a constatat faptul că 16 angajaţi (nouă ofiţeri şi şapte agenţi) din cadrul Penitenciarului Galaţi au manifestat neglijenţă şi superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, depăşirea atribuţiilor de serviciu şi manifestarea unui comportament necorespunzător faţă de persoana privată de libertate sau atitudine tolerantă faţă de comiterea unor abateri disciplinare ale subordonaţilor.
Din ancheta internă făcută de ANP a rezultat că printre cauzele care au dus la moartea deţinutul au fost lipsa de implicare a factorilor de conducere din Penitenciarul Galaţi în ceea ce priveşte instituirea şi menţinerea unui climat de siguranţă a persoanelor private de libertate, modul neprofesionist şi contrar procedurilor legale de folosire a forţei şi de aplicare a mijloacelor de imobilizare, dezinformarea sau neinformarea factorilor de decizie, precum şi manifestarea unei atitudini pasive a unora dintre angajaţii implicaţi în producerea evenimentului.
Faţă de cele constatate, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a decis să sesizeze Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie, precum şi Comisia de disciplină din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în cazul a opt ofiţeri cu funcţii de conducere şi Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Galaţi pentru un ofiţer şi şapte agenţi cu funcţii de execuţie.
Totodată, potrivit comunicatului ANP, a fost sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la neimplicare în coordonarea şi controlul personalului din subordine a judecătorului Neculai Burlibaşa, directorul penitenciarului, "fapt care a dus la apariţia disfuncţionalităţilor majore în modul de realizare a activităţilor specifice unei unităţi penitenciar". "Cu toate acestea, Consiliul Superior al Magistraturii nu a dispus, până la această dată, încetarea detaşăriii în funcţia de director al Penitenciarului Galaţi pentru judecătorul Neculai Burlibaşa", susţin reprezentanţii ANP.
Doi gardieni de la Penitenciarul Galaţi au fost reţinuţi pentru omor în cazul deţinutului care a decedat la începutul lunii iunie, în urma loviturilor pe care le-a primit de la cei doi, un subcomisar de la unitate fiind de asemenea reţinut, pentru complicitate, informează Parchetul General.
Potrivit unui comunicat remis joi de Parchetul General, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au dispus reţinerea subcomisarului de la Penitenciarul Galaţi Cătălin Ghibea, pentru complicitate la omor calificat, precum şi a gardienilor Bucur Codrean şi Nicu Chiriac, pentru omor calificat.
Din probele strânse de procurori până în prezent a rezultat că, în noaptea de 3 spre 4 iunie, subcomisarul Ghibea era şef de tură în cadrul serviciului de pază al Penitenciarului Galaţi. În această calitate, Ghibea le-a permis gardienilor Codrean şi Chiriac, angajaţi ai aceluiaşi penitenciar, să îl imobilizeze pe deţinutul Constantin Sandu. Potrivit probelor strânse de anchetatori, cei doi gardieni l-au lovit de mai multe ori pe deţinut cu pumnii, picioarele şi bastoanele în zona toracică, în zona feţei şi a picioarelor. Urmare a violenţelor exercitate, victima Constantin Sandu a decedat în cursul zilei de 4 iunie, potrivit anchetatorilor.
De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat că subcomisarul Ghibea nu a intervenit pentru a opri violenţele gardienilor, iar la predarea serviciului în procesul verbal de "predare - primire" nu a menţionat că ar fi avut loc vreun eveniment în timpul executării serviciului de pază, susţin procurororii.
În cauză cercetările sunt continuate pentru a se stabili toate împrejurările şi toate persoanele implicate.
Cei trei vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) informa, într-un comunicat remis pe 8 iunie, că a demarat o anchetă internă în cazul Penitenciarului Galaţi, unde un deţinut a fost transportat la spitalul de urgenţă, unde i s-a constatat decesul, după ce fusese imobilizat de angajaţii penitenciarului.

NO COMENT.