joi, 28 octombrie 2010

IEȘI AFARĂ FIINȚĂ EXTRAORDINARĂ!


Așa era scris pe un bener al polițiștilor prezenți la marșul de protest desfășurat pe 27 10 2010 în capitală. Dacă ar fi fost scris cu cratimă între “extra ” și “ordinară” era mult mai bine căci înțelegea toată lumea că este vorba de cineva care este mai mult decât un simplu ordinar.
Judecând la rece după un marș de protest făcut într-o zi rece și pe deasupra a mai și plouat puțin, protestatari de prin toate colțurile țării s-au deplasat la București în speranța că moțiunea de cenzură va trece, iar actualul guvern nu va mai fi decât un vis urtât.
Profesorii au venit să dea o lecție de morală guvernului, cei din sănătate au venit să extirpe o tumoră guvernamentală ce pune în pericol viața țării, iar poliția și penitenciarele pentru a aresta și custodia infractorii din actualul guvern.
Nu a fost să fie așa și motivul principal pentru care moținea nu a trecut este acela al lipsei totale de morală și de responsabilitate a parlamentarilor din zona puterii, care au susținut cu 0 (zero) voturi actualul guvern. Deci cum s-ar spune un guvern de nota zero ne conduce iar noi ar trebui să fim și de accord cu asta.
Au venit să-și strige nemulțumirile în jur de 40.000 de oameni, dar pe acest guvern orb și surd nu-l mai impresionează nimic nici dacă ar fi iesit în stradă de zece ori mai mulți oameni sau ar fi intrat în greva foamei mii de oameni, așa cum doamna Cristiana Anghel o face de 65 de zile. Oricum trebuie spus că mulți oameni au stat acasă fiind amenințați în diferite moduri, iar mulți au fost întorși din drum cu autocarele fiindcă patronii firmelor respective de transport au fost și ei la rândul lor amenințați.
Cine ar trebui să vină domnule Boc să vă spună că în această țară nu se mai poate trăi iar domnia voastră chiar să-l auziți?!?
V – ați înconjurat de mii de jandarmi în speranța că nu vom ajunge la voi dar vă înșelați căci acum ne vom retrage să ne lingem rănile și să venim mai pregătiți și mai puternici data viitoare, să nu mai plecăm până nu ne vom vedea la ochi cu cei ce sfidați cu indiferența voastră Constituția și legile țării ÎNCĂLCÂND JURĂMÂNTUL depus la investitură sau veți fugi ca niște șobolani, chiar cu riscul ca Piața Victoriei sau Palatul Cotroceni să semene cu Piața Tiananmen. Sunteți cred și sper conștient că acel moment nu este departe și că mulți dintre noi preferă să moară decât să trăiască o noua epocă de aur a totalitarismului și a înfometării.

marți, 26 octombrie 2010

Angajaţii penitenciarelor încep protestele


Peste 12.000 de persoane protestează în penitenciare. Nu e vorba de deţinuţi, ci de angajaţii închisorilor din România. Aceştia vor purta banderole pe braţ, intrând astfel în doliu, pe termen nelimitat. Aceasta este modalitatea prin care au ales să îşi arate nemulţumirea faţă de măsurile adoptate de Guvernul Boc.

"Avem o schemă vacantă de 20% din persoanl, ne desfăşurăm actvitatea deseori în contradicţie cu regulamentele care impun într-o misiune, eu ştiu, 3 agenţi şi noi mergem cu un agent, îl expunem şi pe el riscurilor fizice, dar şi sancţiunilor, dacă greşeşte", a declarat Ştefan Teoroc, preşedintele Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare.
El a mai spus că la miting vor participa foarte mulţi angajaţi din sistemul peniteciarelor.
"Se semnează tabele de grevă în sistemul penitenciar. La miting o să mergem mare cu banderole pe braţ şi vom continua până vom reuşi să sensibilizăm", a mai spus Ştefan Teoroc.
Peste 1.000 de angajaţi din penitenciare vor paticipa miercuri la mitingul din Capitală

luni, 25 octombrie 2010

PENITENCIARELE ÎN DOLIU


SINDICATUL NATIONAL AL LUCRATORILOR DE PENITENCIARE
decreteaza DOLIU in toate penitenciarele incepand cu data de 26 octombrie 2010

COMUNICAT DE PRESA
Penitenciarele in doliu

Toti cei 8.000 de membri SNLP din 40 de penitenciare vor purta incepand de marti 26 octombrie 2010, ora 6,30 banderole negre pe brat, intrand oficial in doliu pe termen nelimitat. Banderolele se vor purta si de catre cei 1.000 de membri SNLP care vor participa in uniforma la mitingul din 27 octombrie 2010

• Doliu pentru statul de drept: Constitutia a fost inlocuita cu derogari constitutionale!
• Doliu pentru sistemul penitenciar: Ne-au fost suprimate drepturile si ucisa speranta de viata! Ultima masura: sa fim inchisi si noi! N-avem alta sansa!
• Doliu pentru drepturi: Au fost diminuate cu 25% salariul, echipamentul, norma de hrana si sporurile pentru conditii de munca; multe drepturi au fost demult eliminate (fondul de premiere, salariul de merit), iar altele urmeaza (prima de vacanta, al 13-lea salariu si inca ceva din restul de salariu ramas)! Insa, ratele la banci nu se lasa ucise!
• Doliu pentru pensii: Pensia la 65 de ani oricum nu o apucam! Peste 50% din pensionarii sistemului mor in primii 5 ani.
• Doliu pentru codul muncii: A fost instaurata munca fortata! Plata orelor suplimentare este interzisa, munca nu!
• Doliu pentru respectul profesional: Am fost transformati din functionari publici in milogi publici! Demnitatea ne-a fost suprimata!
• Doliu pentru sentintele prin care s-au castigat drepturi neacordate: Executarea sentintelor continua sa se reesaloneze pana cand nu vor mai fi in viata cei care au castigat procese contra statului. Le putem inmormanta si pe ele!
• Doliu pentru contractele colective: Negocierile sterile sunt produsul asteptat al unui dialog social mort!
• Doliu pentru drepturile sindicale: Stim ca si ele urmeaza la zidul mortii!

Jumatate din viata traim in penitenciar fara sa ispasim vreo pedeapsa, conditiile de detentie
confundandu-se cu conditiile de munca, iar sacrificiul nostru inseamna siguranta nationala!
Si noi vrem siguranta. Siguranta zilei de maine! Nu vrem lux, vrem echitate!

SNLP cere Guvernului sa opreasca distrugerea sistemului penitenciar!

REVENDICARI
• Modificarea Proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului platit din fonduri publice (cresterea coeficientilor de salarizare ai agentilor, printre cei mai mici din proiectul de lege, mentinerea drepturilor salariale din statut).
• Anularea diminuarilor salariale (se vor depune 8.000 de actiuni in instanta).
• Plata orelor suplimentare si a celor lucrate in repaus saptamanal sau de sarbatori legale (continua sa se acumuleze fara nicio perspectiva de plata).
• Plan de masuri pentru diminuarea numarului de ore suplimentare si preintampinarea efectelor cresterii numarului de detinuti cu 50% prin decizia Parlamentului European din 2008 (ocuparea cel putin partiala a posturilor vacante).
• Respectarea regulamentelor, privind executarea misiunilor (diminuarea dispozitivelor vulnerabilizeaza salariatii).
• Protectia angajatilor (emiterea ordinului de ministru privind apararea salariatilor de catre angajator).
• Despagubiri de risc (emiterea hotararii de guvern prevazuta de statutul special).
• Reguli europene si pentru personal nu doar pentru detinuti (pana in prezent avem doar obligatii europene).
• Investitii in penitenciarele care se naruie (lipsa de personal genereaza situatii in care agentii efectueaza misiuni de paza cate 13 ore fara pauza, in foisoare gata sa cada la o pala mai puternica de vant).
• Modificari legislative (reglementarea regimului incompatibilitatilor eliminate pentru toti functionarii publici, mai putin pentru noi).

joi, 14 octombrie 2010

COMUNICAT PUBLISIND


OPRITI DEZASTRUL! INCA MAI ESTE TIMP!


Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică PUBLISIND sustine revendicarile membrilor sai afiliati la Sindicatul Liber Finante Constanta (SLFC) care se incadreaza in contextul protestelor initiate spontan in sectorul finante publice pe data de 13 octombrie 2010, proteste motivate de neplata stimulentelor salariale si refuzul reprezentantilor Ministerului Finantelor Publice de a identifica solutii concrete la aceasta problema.

PUBLISIND va sprijini actiunile in care membri SLFC vor fi implicati ca de altfel toate actiunile planificate sau spontane si indreptatite ale afiliatilor sai si totodata va respecta calendarul de proteste convenit de confederatiile sindicale, participand cu un numar insemnat de membri la pichetarile care urmeaza precum si la mitingul stabilit pentru finalul lunii in curs.

PUBLISIND si-a stabilit propriul set de revendicari urmand sa decida cu privirea la organizarea unor actiuni in anumite sectoare de activitate grav afectate de diminuarile „constitutionale” ale unor drepturi salariale, de anularea contractelor colective de munca precum si de neplata orelor suplimentare impusa printr-o lege care deroga „constitutional” de la Codul muncii. La aceste aspecte se adauga si faptul ca primele de vacanta si al 13-lea salariu au devenit istorie, urmand fondului de premiere, salariului de merit si unei mari parti din sporuri.

Pe langa anularea stimulentelor – decizie care arunca in mizerie personalul din finante, un caz deosebit il reprezinta cei 45.000 de salariati din asistenta sociala si protectia copilului dintre care majoritatea au venituri lunare de 400 de lei dar si functionarii din politie si penitenciare unde munca fortata devine regula daca luam in considerare numarul mic de salariati si numarul enorm de ore suplimentare.

Colegii din administratia locala se confrunta si ei cu mari dificultati, iar cazurile de sinucideri incep sa concureze ca numar demisiile. Oamenii sunt in pragul disperarii, gradul urias de indatorare la banci al bugetarilor (sistem pana nu de mult apreciat ca sigur din punct de vedere al creditarii) vulnerabilizand personalul sau impingandu-l spre gesturi extreme sau actiuni de grup spontane care pot degenera.

Informam mass-media cu privire la evidenta unui fapt: oamenii nu mai asteapta semnale de la liderii de sindicat ci imping efectiv spre actiuni radicale. Cu sau fara lideri, cu sau fara organizare, in lipsa unei decizii politice care sa opreasca dezastrul, masele de salariati adusi in pragul infometarii si aflati sub permanenta amenintare cu disponibilizarea pot proceda de o maniera imprevizibila, iar organizatiile sindicale care ii reprezinta au o singura cale: sa isi respecte propriile statute, sa reprezinte neconditionat interesele legitime ale membrilor de sindicat si sa se implice direct sprijinind aceste actiuni.


Stefan Teoroc
PRESEDINTE
0720 049 435

vineri, 24 septembrie 2010

Nici revoluția din 1989 nu a fost autorizată


Sindicaliştii vor fi amendaţi cu până la 10.000 de lei pentru protestul neautorizat

Liderii sindicali vor fi amendaţi, conform legii, cu sume între 1.000 şi 10.000 de lei, pentru marşul şi protestul de vineri de la Cotroceni care nu au avut autorizaţie, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru.


Sancţiunile vor fi aplicate potrivit Legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, a precizat Militaru. Sindicaliştii aveau autorizaţie vineri numai pentru mitingul desfăşurat în Piaţa Victoriei, unde, alături de protestatarii de la Cartel Alfa, au venit şi cei din Sindicatul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a afirmat că organizatorii marşului neautorizat al poliţiştilor protestatari spre Cotroceni vor răspunde în faţa legii. "Bineînţeles că aveau de respectat nişte reguli, este prima manifestaţie care le încalcă. Fără nicio problemă, cei care au organizat-o vor răspunde legal (...) Nu cred eu că este o problemă a preşedintelui problema ridicată de domniile lor", a afirmat Blaga.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că marşul sindical spre Palatul Cotroceni, chiar dacă este neautozizat, se încadrează în cadrul legal, fiind vorba despre o acţiune spontană care, speră el, nu va crea probleme.
În faţa Palatului Cotroceni se aflau, la ora 14.45, câteva mii de sindicalişti angajaţi în Poliţie, penitenciare, administraţia publică şi sectoare economice. Mulţi dintre poliţişti şi-au aruncat şepcile în curtea palatului prezidenţial şi poartă cătuşe, în semn de protest, spun ei, faţă de măsurile anti-criză care i-au scos în stradă.
Reprezentanţii Preşedinţiei le-au transmis protestatarilor aflaţi vineri în faţa Palatului Cotroceni că acţiunea lor este ilegală, iar sindicaliştii ameninţă că vor sta în stradă şi vor bloca activitatea Administraţiei Prezidenţiale pentru a-şi cere drepturile. Ei spun că vor sta până la noapte târziu în faţa Palatului Cotroceni, însă vor reveni mâine dimineaţă şi vor continua protestele.


"Dacă acţiunile noastre sunt ilegale, după cum ne-au spus reprezentanţii Preşedinţiei, înseamnă că aproape suntem la egalitate cu Guvernul şi cu Administraţia Prezidenţială, din pricina măsurilor anti-criză pe care le-au luat sau pe care le-au girat, cum este cazul şefului statului", a declarat preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Liderul Cartel Alfa a mai spus că se va consulta cu ceilalţi sindicalişti cu privire la acţiunile următoare.

Protestatarii aflaţi la Palatul Cotroceni îi cer şefului statului să vină să vorbească despre revendicările lor la fel cum a venit să anunţe măsurile anticriză care au scos oamenii în stradă.

joi, 23 septembrie 2010

MARȘUL DE PROTEST AL BNS 28 09 2010



Cred că au înțeles toți ( și bugetari și non-bugetari) că nu putem aștepta nimic bun din partea acestui guvern, căci știm bine de unde primește directivele dictatoriale. În timp ce ei vorbesc despre strategii noi vorbim de pâine, ei vorbesc despre împrumuturi la F.M.I. și noi ne rugăm de bănci să ne mai păsuiască, să nu ne ia mașinile sau casele. Suntem într-o situație fără ieșire. Șoferul autocarului nostru tricolor, după ce a condus numai prin gropi, a reușit un derapaj ( de la legi, bun simț ... ) și cu bună știință ne-a băgat in ditamai copacul numit colaps.
Acum ridică tâmp din umeri și zice că noi suntem de vină, cei scoși pe jumătate morți de cei de la descarcerare, că el conduce 16 ore pe zi și că nota de plată pentru reparații o să ne vină nouă, copiilor noștri , nepoților noștri și încă vreo două trei generații după...
Asta vrem? Dacă nu, să mergem să le spunem în așa fel încât să ne audă!
Am primit de la Blocul Național Sindical un program de desfășurare a marșului din 28.09.2010, program pe care și membrii Sind. DANUBIUS este bine să-l cunoască:

PROGRAM
cuprinzând activităţile ce se vor desfăşura cu ocazia marşului de protest al BNS din Bucureşti, în data de 28.09.2010

Sosirea participanţilor din teritoriu.
28.09.2010 – între orele 09.00-10.30, la punctele de intrare în Bucureşti
- între orele 10.30 – 11.30, deplasare participanţi în zona de adunare, între intrarea în Piaţa Victoriei şi Muzeul Ţăranului Român.

Ora 12.00.- Coloana constituită se pune în mişcare spre Calea Victoriei.
- Pe timpul traversării Pieţei Victoriei, participanţii se vor opri pe grupuri, pentru scandări în faţa Guvernului.
Ora 12.45 – Coloana ajunge în dreptul Ministerului Economiei şi se va opri. Pe durata în care o delegaţie va intra în minister pentru depunerea listei de revendicări, participanţii vor scanda sloganuri de protest adecvate.
Ora 13.00 – Coloana se va pune în mişcare spre Piaţa Revoluţiei
Ora 13.45 – Coloana va ajunge în Piaţa Revoluţiei şi va continua deplasarea spre Bul. Regina Maria. La intersecţie se va continua deplasarea pe Bul.Regina Maria spre sensul giratoriu de la Universitate. În sensul giratoriu se va reduce viteza de deplasare pentru a permite unei delegaţii să se deplaseze la Ministerul Agriculturiipentru a depiune lista de revendicări. În acest interval, 15-20 de minute, participanţii vor susţine cu scandări colegii care se deplasează la Ministerul Agriculturii.
Ora 14.30 – Coloana se va deplasa, pe Bd. Magheru şi apoi pe Str.D. Dobrescu până la Ministerul Muncii.
Ora15.00 – Coloana ajunge la Ministerul Muncii şi se grupează apoi în Piaţa Revoluţiei. Manifestanţii scandeaza sloganuri adecvate în timp ce delegaţiie desemnate vor depune liste de revendicări specifice la Ministerul Muncii, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Sănătăţii.
Ora 15.30 - Manifestanţii vor părăsi locul de final al marşului, defluind pe străzile adiacente Pieţei Revoluţiei.

vineri, 20 august 2010

Guvernul a promis sindicatelor cresteri salariale in 2011! Ramane de vazut de unde va lua banii!


Dacă își mai făcea cineva speranțe că noi românii o vom duce mai bine în curând cred că ar fi mai bine să vadă realitatea așa cum e în toată splendoarea ei. Specialiștii din orice domeniu ne pleacă peste hotare să muncească nu numai pe bani adevărați, ci și într-un mediu decent, unde să fie respectați.Aici ar mai fi de adăugat că de obicei nu te așteaptă nimeni cu flori la aeroport acolo, că o să fii tratat la început ca o persoană venită din lumea a II-a, dar gândindu-ne că aici ești tratat cu mult mai rău s-ar zice că pe aici nu mai e de stat. Urâtă concluzie! Țara în care s-au născut străbunii mei, părinții mei, eu, copilul meu, nu mai e în stare să mai asigure un viitor decent ultimilor enumerați. Zic "Țara" dar desigur mă refer la cei ce o conduc, cei pe care noi prin vot sau absenteism i-am ales, Președinte, guvernanți,cei care în ultimul timp mă îndeamnă (pe față) să plec, că aici am ajuns să le fiu o povară. Ei nu ne mai pot ține... să le cer bani lună de lună pentru salariul meu, să le cer de pomană pensia pentru părinții mei, și milostenie alocația copilului meu. Vor să mă dea... că lor le e greu cu noi...
Eu înțelesesem asta de mult, dar tot vroiam să mă mint că mi se pare... că locul meu e aici, că țara nu trebuie confundată cu conducătorii ei.
Din întălnirea reprezentanților marilor confederații sindicale cu prim-ministrul Boc reiese că România va ieși din criză peste vreo 4 ani și până atunci cine suportă cu stoicism condițiile de aici să rămână, cine nu, PA!


Salariu minim de 640-650 de lei, modificarea radicala a legii salarizarii unitare anul viitor, in sensul schimbarii coeficientilor de ierarhizare, precum si cresteri salariale de aproximativ 10%, in 2011, au fost cateva dintre propunerile facute de reprezentantii Guvernului sindicatelor chemate astazi la discutii. Totodata, salariile bugetarilor de la anul ar urma sa se calculeze in functie de valorile inregistrate dupa diminuarea cu 25% din acest an.
Potrivit presedintelui Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin (foto), legea salarizarii unitare va fi modificata radical fata de actuala lege 330, iar salariile de referinta dupa care se vor calcula noile venituri ale bugetarilor nu vor mai fi cele de la sfarsitul anului 2009, asa cum prevede actual lege, ci cele rezultate in urma diminuarii cu 25% din aceasta vara.

“In ceea ce priveste salarizarea in sectorul bugetar, am comunicat primului ministru faptul ca recentele decizii au generat haos si anarhie la nivelul intregii tari, i-am dat cateva exemple la indemana, promisiunile sale ca nimeni nu coboara sub 600 de lei sunt deja istorie pentru ca ii pot pune la dispozitie sute, poate chiar mii de fluturasi de la salariati cu venituri de tot rasul, care, unii dintre ei, raman cu rest de plata zero dupa ce-si achita rata la credit", a spus Costin.

Referitor la majorarea salariului minim pe economie, reprezentantii sindicatelor au explicat ca se merge pe varianta 640-650 de lei, dar o decizie s-ar putea lua luni, la intalnirea programat la Ministerul Muncii.

Valoare care, bineinteles, pe sindicate le-a nemultumit.

“Noi am sustinut ideea ca mentinerea nivelului scazut al salariului minim in Romania reprezinta o forma mascata de evaziune in piata muncii, pentru ca discutam in momentul de fata de circa 1,5 milioane de indivizi care sunt platiti la nivelul salariului. Deci avem aproape o treime din cei care lucreaza legal in Romania cu acte in regula, care sunt platiti la un nivel salarial extrem de scazut, ceea ce inseamna ca majoritatea dintre ei sunt platiti si la negru”, a precizat liderul BNS.

Legat de eventuale cresteri salariale in sectorul bugetar, presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a spus ca autoritatile cred ca acestea ar fi posibile, in contextual in care ar fi disponibilizati 70.000 de bugetari.

“Ministrul Finantelor ne-a spus ca daca numarul bugetarilor scade de la 1.360.000 la 1.290.000 de persoane, la anul ar fi posibila o crtestere a salariilor cu 10%. Ramen de vazut daca aceasta crestere se va face la toate salariile sau se va merge diferentiat, mai mult in zona de jos a grilie si mai putin sus. Noi am propus sa se mearga pe inghetarea salariilor mari si sa se majoreze cele de laq baza grilei”, a spus Bogdan Hossu.

Despre modificarea intregului pachet de legi din domeniul relatiilor de munca, inclusiv Codul Muncii, sindicalistii au precizat ca reprezentantii Guvernului nu au venit cu propuneri concrete, urmand ca la intalnirile viitoare sa le prezinte o lista cu propuneri.

“S-a vorbit de o flexibilizare a angajatilor in Codul Muncii, s-a vehiculat ideea de zilier, dar se pare ca nu iau in calcul dificultatile care ar insemna o introducere a notiunii de zilier. Frauda fiscala pe piata muncii ar creste de cel putin doua-trei ori in aceste conditii”, a mai spus liderul Cartel Alfa.

vineri, 6 august 2010

GALATI: ANP îi va suspenda pe subcomisarul şi pe cei doi gardieni de la Penitenciarul Galaţi reţinuţi


GALATI: ANP îi va suspenda pe subcomisarul şi pe cei doi gardieni de la Penitenciarul Galaţi reţinuţi



Administraţia Naţională a Penitenciarelor va dispune suspendarea din funcţie a subsomisarului Cătălin Ghidea şi a gardienilor Bucur Codreanu şi Nicu Chiriac, de la Penitenciarul Galaţi, reţinuţi joi de procurori în cazul morţii unui deţinut, informeză ANP.
Potrivit unui comunicat remis NewsIn, ancheta internă dispusă de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) pentru stabilirea circumstanţelor producerii incidentului din 4 iunie, în care cei trei funcţionari cu statut special reţinuţi de către procurori au fost direct implicaţi şi care s-a soldat cu decesul deţinutului Constantin Sandu, a constatat faptul că 16 angajaţi (nouă ofiţeri şi şapte agenţi) din cadrul Penitenciarului Galaţi au manifestat neglijenţă şi superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, depăşirea atribuţiilor de serviciu şi manifestarea unui comportament necorespunzător faţă de persoana privată de libertate sau atitudine tolerantă faţă de comiterea unor abateri disciplinare ale subordonaţilor.
Din ancheta internă făcută de ANP a rezultat că printre cauzele care au dus la moartea deţinutul au fost lipsa de implicare a factorilor de conducere din Penitenciarul Galaţi în ceea ce priveşte instituirea şi menţinerea unui climat de siguranţă a persoanelor private de libertate, modul neprofesionist şi contrar procedurilor legale de folosire a forţei şi de aplicare a mijloacelor de imobilizare, dezinformarea sau neinformarea factorilor de decizie, precum şi manifestarea unei atitudini pasive a unora dintre angajaţii implicaţi în producerea evenimentului.
Faţă de cele constatate, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a decis să sesizeze Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie, precum şi Comisia de disciplină din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în cazul a opt ofiţeri cu funcţii de conducere şi Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Galaţi pentru un ofiţer şi şapte agenţi cu funcţii de execuţie.
Totodată, potrivit comunicatului ANP, a fost sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la neimplicare în coordonarea şi controlul personalului din subordine a judecătorului Neculai Burlibaşa, directorul penitenciarului, "fapt care a dus la apariţia disfuncţionalităţilor majore în modul de realizare a activităţilor specifice unei unităţi penitenciar". "Cu toate acestea, Consiliul Superior al Magistraturii nu a dispus, până la această dată, încetarea detaşăriii în funcţia de director al Penitenciarului Galaţi pentru judecătorul Neculai Burlibaşa", susţin reprezentanţii ANP.
Doi gardieni de la Penitenciarul Galaţi au fost reţinuţi pentru omor în cazul deţinutului care a decedat la începutul lunii iunie, în urma loviturilor pe care le-a primit de la cei doi, un subcomisar de la unitate fiind de asemenea reţinut, pentru complicitate, informează Parchetul General.
Potrivit unui comunicat remis joi de Parchetul General, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au dispus reţinerea subcomisarului de la Penitenciarul Galaţi Cătălin Ghibea, pentru complicitate la omor calificat, precum şi a gardienilor Bucur Codrean şi Nicu Chiriac, pentru omor calificat.
Din probele strânse de procurori până în prezent a rezultat că, în noaptea de 3 spre 4 iunie, subcomisarul Ghibea era şef de tură în cadrul serviciului de pază al Penitenciarului Galaţi. În această calitate, Ghibea le-a permis gardienilor Codrean şi Chiriac, angajaţi ai aceluiaşi penitenciar, să îl imobilizeze pe deţinutul Constantin Sandu. Potrivit probelor strânse de anchetatori, cei doi gardieni l-au lovit de mai multe ori pe deţinut cu pumnii, picioarele şi bastoanele în zona toracică, în zona feţei şi a picioarelor. Urmare a violenţelor exercitate, victima Constantin Sandu a decedat în cursul zilei de 4 iunie, potrivit anchetatorilor.
De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat că subcomisarul Ghibea nu a intervenit pentru a opri violenţele gardienilor, iar la predarea serviciului în procesul verbal de "predare - primire" nu a menţionat că ar fi avut loc vreun eveniment în timpul executării serviciului de pază, susţin procurororii.
În cauză cercetările sunt continuate pentru a se stabili toate împrejurările şi toate persoanele implicate.
Cei trei vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) informa, într-un comunicat remis pe 8 iunie, că a demarat o anchetă internă în cazul Penitenciarului Galaţi, unde un deţinut a fost transportat la spitalul de urgenţă, unde i s-a constatat decesul, după ce fusese imobilizat de angajaţii penitenciarului.

NO COMENT.

luni, 28 iunie 2010

LA MULȚI ANI!



Tuturor acelora care-și serbează ziua numelui “LA MULȚI ANI!”.
Tuturor acelora care de ani sau de luni de zile fac una din cele mai grele meserii, aceea de FPSS in sistemul A.N.P. refuzând șpăgi, refuzând să se prosterneze în fața șefilor, alegând să treacă verticali prin viață, “LA MULȚI ANI!”
Este ca de obicei un moment de bilanț, când ar trebui să analizăm lucid tot ce am făcut în decursul ultimilor ani, bune, rele,…Să mă ierte Dumnezeu dar eu nu mai văd lucrurile bune care să mi se fi întâmplat in ultimii ani din cauza acestui ultim an ( de la 29 iunie 2009), an care se suprapune cu încăpățânare și răutate peste ceilalți ani nelăsând să transpară măcar o luminiță de bucurie sau de speranță pe care s-o fi avut-o anii trecuți.
Nu am fost niciodată un optimist, nu am fost niciodată un pesimist, am ales să fiu realist, dar se pare că ultimele două, pesimismul și realismul se întrepătrund de nu de mai deosebesc. Optimiștii, în ultimul timp nici nu mai sunt de găsit. Tuturor acelora care găsesc puterea să rămână într-un sistem putred din interior și sărăcit din exterior, un sistem hulit de mulți și uitat de toți , “LA MULȚI ANI!”
Tuturor acelora care încearcă să schimbe fața zbârcită a Sistemului A.N.P. prin metode ce amintesc de “ frumusețe pe muchie de cuțit” , pentru ca acesta să arate așa cum ar trebui să arate “LA MULȚI ANI!”
Pentru acei lucrători de penitenciare care vorbesc puțin și fac mult, care au întâlnit furtuni dar nu mai pot trece de acest al IX-lea val Aivazovskian alegând să plece la pensie parcă goniți, le respect alegerea și le urez “LA MULȚI ANI!”

sâmbătă, 26 iunie 2010

ÎNCERCARE DE DRIBLING LA CONSTITUȚIE?


Ceea ce părea evident pentru toată lumea, pentru guvernul Boc era insignifiant, faptul că măsurile de austeritate propuse încălcau în mod flagrant legea de căpătâi a statului, Constituția. A ajuns astfel Constituția facultativă sau orientativă?? Dacă Boc știa că prevederile pachetului de măsuri propuse de el sunt anticonstituționale de ce le-a promovat, iar dacă nu știa, ce caută în fruntea guvernului?!?!
Eu pariez pe salariul meu pe 3 luni (neredus cu 25 %) că știa dar a ignorat cu bună știință acest aspect “minor” din indolență și nepăsare dar mai ales din disperarea de a nu-l deranja pe tătucul său spiritual, Traian Băsescu.
Deși zilele trecute au fost scimbați câțiva magistrați de la Curtea Constituțională în speranța unui vot politic al noilor membri, decizia acestui for a fost împotriva aplicării planului de măsuri, chiar dacă la limită (5-4)
Ce concluzie putem trage din toate astea? Orice lege, hotărâre de guvern, ordonanță poate fi contestată căci cei ce ne conduc, fie din incompetență fie din nepăsare le încalcă frecvent.
Eu nu mă mai uit la C.M. de fotbal din Africa de Sud căci e mai palpitant cum se joacă meciul ăsta la noi de-a tăiatul din salarii și pensii și mai nou, de-a măritul T.V.A.- ului la 24%.
Ăștia portocalii au atacat cu tăierile la pensii și salarii dar negrii (că doar negri suntem măcar de supărare) au arătat arbitrului ( a se citi Curtea Constituțională) că nu e corect. Arbitrul a scos un cartonaș galben-spălăcit și l-a arătat fără prea mare convingere căpitanului portocaliilor, care și pe vârfuri pe catalige tot cel mai mic de pe teren era. Acesta s-a dus plângând la banca de rezerve unde a fost îmbărbătat de antrenorul-jucător, un domn pleșuv, care i-a mai și zis printe dinți “ sunt prea multe camere Emile că-ți dădeam una... de nu mă mai scoteam cu pixelul albastru. Regrupați-vă în apărare și contraatacați cu mărirea t.v.a.-ului la 25%. Hai la treabă că-s ăia de la F.M.I. în tribune...”
Nu știi frate pe cine să mai pariezi că oricum regulile nu prea se mai respectă, și cele care nu convin portocaliilor sunt schimbate din mers, fiind temeinic fundamentate pe genunchi.
Au intrat la cabine acum și-i aștept de luni încolo să mă încânte iar cu driblatul legii și de fenta la Constituție. Dar am uitat să zic... în ultimile minute din prima repriză le cam dădea lumea cu “huo” dar ei se făceau că nu aud, și chiar mi s-a părut că-l văd pe antrenorul-jucător arătându-ne un deget, pesemne vroia să zică că-i doar prima repriză...sau...era alt deget...nu mai știu.

joi, 17 iunie 2010

EU, BUGETARUL CU SALARIU NESIMȚIT.




Abia acum înțeleg că despre mine era vorba, lucrătorul de penitenciar, când se spunea că există salarii nesimțite ce trebuiesc drastic micșorate. Eu în naivitatea mea credeam că e undeva la limita inferioară a decenței acest salariu și pe deplin meritat, dar a venit domnul premier și mi-a explicat că mă înșel și că-mi va tăia 25 % din el, asta așa, la o primă strigare.
Degeaba am încercat eu să protestez ( pe la mitinguri la București și cu o grevișoară de avertisment de 24 de ore la Brăila), și nici lanțul uman gen “ Țară țară vrem ostași “ format în jurul urnelor cu ocazia votării moțiunii de cenzură nu au dus la nimic, mai ales că o parte din colegii mei au ales să stea impasibili cu ocazia grevei din 31 mai, deși dădeau ca de obicei, declarații sforăitoare prin presă și sfaturi de verticalitate în particular.
Unora le e bine aici în țara asta, dar eu am început tot mai des să ma simt rulând cu mare viteză pe contrasens, nu mai sunt de acord cu nimic, nu mai vreau să mi se taie nimic, dar mai ales nu pot sta impasibil când ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu spune că cel puţin 100.000 de bugetari ar trebui să fie concediaţi pentru ca salariile să revină la un nivel decent,explicând că se referă strict la concedieri, întrucât nu mai există posturi neocupate la nivelul sistemului public. Nu mai suport politicienii de paie și sindicaliștii din același material care dezbat și combat cât e becul roșu de la emisie aprins prin televiziuni, de a căror compasiune nu am și nu vreau să am vreodată nevoie.
M-am săturat de toți asudații parlamentului care lucrează pentru ca să-mi fie mie bine. Dar m-am sucit, nu mai vreau să plec din țara asta chiar dacă ma simt gonit pentru ai lăsa pe toți netrebnicii sa-și facă de cap
Nu-mi plăceau versurile celor de la “ Paraziții” pentru că nu le ascultam prea bine și pentru că mai credeam că nu e chiar așa de rău pe mioriticile plaiuri dar acum bubuie casa și mașina de refrenul:
“V-as coase la gura cu sfoara, vreau sa va doara!
Sa ne mintiti doar din priviri pentru ultima oara,
Iubiti-ne cum iubiti parfumurile tari
Cand va numim tarfe politice, calai si mercenarï!”

marți, 25 mai 2010

APOCALIPSA DUPĂ BĂSESCU


Pe vreo 2-3 posturi de televiziune apărea la o oră târzie din noapte președintele țării mai puțin țâfnos și arogant ca data trecută, mai calculat și mai rece dar și mult mai pedant, să ne explice dumnealui cum devine treaba cu F.M.I.-ul, cum s-a luptat pe viață și pe moarte cu reprezentanții acestui organism ce vroia să majoreze TVA de la 19% la 24%...și a cotei unice de la 16% la 20 % iar reducerea fondului de salarii în sectorul bugetar trebuia să fie de 20%. De ce? Păi simplu, pentru că părinții mei și ai dumneavoastră au pensii nesimțite, și pentru că noi toți bugetarii consumăm prea mult menținând , așa cum s-a exprimat dumnealui “cancerul din bugetul de stat”. Așa să fie oare?
Iată ce declara președintele:
"-Daca exista o presiune sociala insuportabila, nimeni nu poate deveni dusmanul propriului sau popor si n-avem decat sa nu realizam cele ce ne-am angajat si sa incercam sa ne finantam de pe piata libera. Convingerea mea este ca nu vom reusi s-o facem, iar lipsa unui acord cu fondul nu poate fi decat o condamnare la nefinantarea Romaniei in actuala situatie.
-Optiunea mea este sa insist ca scrisoarea catre FMI sa plece in exact termenii in care a fost negociata, avand convingerea ca decat marirea de taxe este mai buna aceasta solutie.
-Situatia nu este nici extrem de dificila si fara iesire si nici rezultatul unei guvernari de patru luni. Se fac eforturi de decredibilizare, uitandu-se ca la momentul la care guvernul trebuia sa ia masuri, au fost partide care au decis sa nu avem guvern."
De clientela politică care face afaceri cu statul și lasă în urmă adevărate găuri negre nicio vorbă dar are grijă să amintească, că nici măcar aceste măsuri nu sunt de ajuns dacă nu reducem drastic cheltuielile, și ar trebui să crească cu 21% produsul intern brut ca să ne acoperim cheltuielile. Eu cred că la stilul în care se fură acum nu vom ieși din criză nici măcar în 2014 iar PIB-ul ar putea crește și cu 300%, căci nu poate produce țărișoara asta cât pot ei fura. Singurul punct de vedere al președintelui pe care îl împărtășesc 100% și ceva in plus, este acela că “ am ajuns întru-n punct critic”, așa cum cu înțelepciune opina domnia sa. Aici are dreptate! Nu mai putem continua așa. ACEST GUVERN MINCINOS TREBUIE SĂ PLECE ACUM !!!
Mai nou Ministerul Justiíei a refuzat să prelungească Acordul Colectiv, fapt care face iminentă declanșarea conflictului de muncă.
Ne așteaptă vremuri tulburi dar dacă nu luăm nicio atitudine decât aceea a struțului nu vom realiza nimic. Ne vor face binele cu forța așa cum ni l-au făcut și până acum, dar dacă ei ne iubesc și noi nu-i mai iubim (dacă i-am iubit vreodată) inseamnă că se pregătesc de un viol, vor să ne iubească în continuare fără să țină cont de "sentimentele" noastre. Ne vor binele chiar mai mult decât ni-l vrem noi înșine. Stăm să gemem prefăcându-ne că ne place să ne iubim cu acest guvern sau spunem STOP?!?! Degeaba mai vorbim după aceea pe la colțuri că nu ne va mai auzi nimeni.Degeaba lustruim sabia în timp de pace dacă atunci când ar trebui să o învârtim deasupra capului o vârâm duios în teacă.
Nu vreau să mai retrăiesc momente la limita penibilului strigând lozinci prin fața guvernului când geamurile, mințile și sufletele lor sunt complet închise, având speranța unui dialog transformat în monolog.
Luminează-ne Doamne să luăm hotărârea care trebuie.

duminică, 16 mai 2010

COMUNICAT DE PRESĂ


FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ PUBLISIND ȘI FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR F.S.A.N.P.




COMUNICAT DE PRESA

Guvernul a gasit solutia celor 200.000 ore suplimentare totalizate de lucratorii din penitenciare CONCEDIEREA!


Federația Sindicatelor din Administrația Publică (F.S.A.P.) Publisind, si Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) protesteaza impotriva masurilor de reducere cu 25% a salariilor din sistemul bugetar si a masurilor dictate de FMI.
Salariatii din penitenciare vor participa la toate actiunile de protest organizate de catre Confederatiile Sindicale, inclusiv la Greva Generala. Incepand de joi 13 mai 2010 vom picheta Guvernul si Palatul Cotroceni, iar miercuri 19 mai 2010 vom participa la mitingul organizat in Piata Victoriei.

Masurile dispuse de Guvern sunt inacceptabile
Refuzam sa acceptam reducerea salariilor ca si optiune. Aceasta masura este imposibil de suportat pentru un serviciu public subfinantat cronic, subdimensionat si aflat in criza inca dinainte de a incepe criza. Cel mai bun nivel de finantare al ultimilor 20 de ani a atins 67% din necesar, dupa rectificari. O reducere de 25% este practic imposibila.
Reducerea pensiilor este inacceptabila si pentru pensionarii acestui sistem, dintre care 60% nu au sansa de a beneficia de pensie mai mult de 5 ani dupa retragerea din activitate. Conditiile de lucru isi spun implacabil cuvantul.

Clasa politica trebuie sa-si asume responsabilitatea
Clasa politica trebuie sa-si asume dezastrul economic si social in care se afla Romania. Amanarea reformelor structurale, din motive pur electorale si datorita unor calcule politice meschine, au adus Romania in aceasta situatie. Orice masuri de criza trebuie sa inceapa cu reforma clasei politice nicidecum cu stigmatizarea si sacrificarea unor categorii sociale.
Presedintele tarii a declarat ca tinta reala a diminuarilor salariale este reducerea schemei de personal. In sistemul penitenciar aceasta este deja redusa cu 25%, prin urmare se doreste mutilarea unei jumatati din organigrama.
Personalul din penitenciare se afla deja in categoria bugetarilor sacrificati si nu poate suporta alte restrictii suplimentare.

Guvernul distruge serviciul public si blocheaza activitatea penitenciarelor
Avem peste 3000 de posturi vacante. De cele mai multe ori un singur agent din sectorul operativ are in grija peste 100 de detinuti. Legislatia impune mentinerea usilor deschise pe toata perioada zilei cu exceptia unor regimuri mai severe. Dotarea este precara, riscurile enorme, iar salariile se diminueaza, dar vrem niste super-angajati care sa nu tina cont de aceste aspecte si sa obtina rezultate exceptionale.
Fara reducerea cheltuielilor salariale cu 25% in cursul anului trecut s-au inregistrat aproape 200.000 de ore suplimentare, generate exclusiv de lipsa de personal si specificul de institutie cu functionare 24 de ore din 24, a sistemului penitenciar. In prezent se fac peste 12.000 de ore suplimentare in fiecare luna.
In noiembrie si decembrie 2009 pentru efectuarea zilelor de concediu fara plata dispuse de Guvern au fost efectuate alte ore suplimentare, iar cheltuielile de personal au crescut. Este de altfel demonstrat ca, la nivel global, Guvernul Boc nu a reusit sa reduca decat cu 0,5% cheltuielile guvernamentale. Restrictiile pentru bugetari au devenit cheltuieli relaxate si nejustificate pe achizitii.

Nu va faceti griji, ii luam acasa
Guvernul nu trebuie sa-si faca probleme pentru paza detinutilor. Ii vom lua la domiciliu si vom deveni asistenti penitenciari. Fiecare salariat disponibilizat va lua cu el acasa cate 50 de detinuti pentru ca nu putem sa lasam detinutii nepaziti sau normele europene nerespectate. Ii vom hrani si ii vom ingriji. Societatea este in siguranta.
Intelegem si acceptam nevoia restrangerii cheltuielilor bugetare dar consideram ca in aceste conditii desfasurarea activitatii in penitenciare va deveni imposibila iar gradul de vulnerabilitate va creste. Clasa politica trebuie sa-si asume si acest esec.

Sindicalistii din penitenciare (peste 90% din salariati sunt afiliati SNLP si FSANP) au demonstrat ca stiu sa lupte pentru drepturile lor. Daca pana acum actiunile au fost orientate pe drepturi neplatite, restante, lipsa transparentei decizionale si conditii de munca, de acum lupta noastra devine una PENTRU SUPRAVIETUIRE si nu vom da inapoi de la nicio modalitate de actiune sindicala.




Preşedinte F.S.A.P. PUBLISIND Ştefan Teoroc 0720 049 435 și Președinte F.S.A.N.P. Sorin Dumitrașcu 0748 880 009

vineri, 7 mai 2010

REDUCERI SALARIALE FĂRĂ PRECEDENT ÎN SISTEMUL BUGETAR




Traian Băsescu a ieşit public şi şi-a asumat în numele României rezultatul negocierii cu FMI: scăderea cu 25% a fondului de salarii pentru toţi bugetarii, şefii de instituţii pot concedia angajaţi dacă vor să revină la salariile de acum în 2011, reducerea cu 15% a pensiilor, micşorarea cu 15% a ajutorului de şomaj, reducerea "masivă" a subvenţiilor, salariul minim scăzut de la 750 de lei la 600 de lei.
Preşedintele Băsescu şi-a asumat joi, personal, cel mai drastic program de restructurare din istoria postdecembristă a României. Şeful statului spune că în discuţiile cu FMI au existat două variante, prima, cea a "neîncrederii", în care creşteau taxele, şi cea a "încrederii", în care se fac reduceri radicale în sistemul bugetar. Băsescu a lăsat să se înţeleagă că intervenţia sa în negocierile cu Fondul au dus la varianta mai puţin dureroasă în opinia sa, cea în care Fondul Monetar are încredere în el şi oficialii români, iar costurile amânării restructurării sistemului de stat nu se pune în "cârca" tuturor românilor. Băsescu nu a făcut însă nici un reproş celor pe care i-a pus în fruntea guvernului în urmă cu un an şi jumătate, dimpotrivă, le-a găsit scuze, criticând Opoziţia: "au lăsat România fără guvern în ultimele patru luni ale lui 2009". De asemenea, Băsescu nu a explicat, practic, cum vor fi reduse pensiile şi salariile de la 1 iunie şi cum se va apăra statul de milioanele de procese pe care le-ar putea intenta cei afectaţi.

Este de necrezut! Începe o perioadă probabil lungă de sacrificii, pentru că cel pe care l-au votat peste 50% din cetățenii acestei țări nu a fost în stare să facă nimic bun pentru ei. Doar ce ne chinuiam să înțelegem în ce fel se va aplica Legea salarizării unice în sistemul bugetar, o lege pe care o credeam valabilă pe o perioadă de câțiva ani buni, că iată-i pe guvernanți că vin cu alte reduceri salariale, care vor face ca legea 330/2009 să dispară.
Primul ministru Boc Pupinbăsescu, împins de la spate de căpitanul de vas cu doctrine de șofer de rata, nu a avut curaj să se ia de cei cu salarii cu adevărat nesimțite, și s-au întors la bugetarii cu pâine intermediară pe masă pe care-i cred slabi și lipsiți de apărare, cu salarii pe care cu greu le putem numi decente, să le diminueze aceste salarii cu 25 % !!!!!! De ce zic cu mentalitate și doctrină de șofer de rata? Pentru că nu am mai întâlnit un om care să vorbească agresiv, acuzator, cu răutate și nesimțire nedisimulată printre dinți de bugetari, ca de niște hoți care se înfruptă în mod nemeritat din bugetul țării, și încercând dumnealui în mod perfid să ridice un zid între sectorul privat și sectorul bugetar.
DICTATORUL DE LA COTROCENI.
Şeitan, ministrul Muncii, nu avea habar de reducerea salariilor bugetarilor si pensiilor înainte de anunţul preşedintelui: “Rămâne să ne lămurim mâine ce a vrut să spună preşedintele”. Dacă ar avea coloană vertebrală acest ministru ar trebui să-și dea demisia, pentru că este evident faptul că România este la discreția lui Băsescu, el este ministru al muncii, primministru... el e... statul, ce mai !?!? Dormiți liniștiți ! Băsescu lucrează pentru voi. Acest buldozer care trece peste constituție, peste legi, peste vieți omenești, care s-a dat anti-comunist pentru a fi ales, conduce beat. E beția puterii absolute a dictatorului.
Cu siguranță vom merge la București și vom protesta în fața guvernului, la președinție, la ministerul muncii, unde e nevoie, pentru ca acest genocid ce ni se propune să nu fie pus în practică de la 1 iunie cum vor ei.

joi, 25 martie 2010

CUTIA PANDOREI CU SPORURI DE PÂNĂ LA 50 % ȘI NUANȚELE DE ALBASTRU




În an de criză, iată că s-au gasit resurse în ministerul nostru pentru crearea unei noi generații de obedienți, căci altfel ce să însemne acest spor de 50% ?!? La Brăila, așa cum se știe, sunt 13 sporuri mari și late care oricum le-ai împărți, tot faci câteva duzini de nemulțumiți, “ a căror muncă nu a fost apreciată la adevărata valoare”. Valuri de zvonuri, avalanșe de întrebări și tzunami de bârfe...
Este clar că sunt prea mulți merituoși și prea puține astfel de recompense, mai ales că lipsesc și salariile de merit prin care erau apreciați cei care s-au straduit mai mult în anul trecut . O hotărâre a A.N.P.-ului care trebuie salutată este aceea de analizare și acordare lunară a acestui spor, nemaiexistând astfel abonați începând cu acest an. Cei ce muncesc mult au șansa să fie apreciați în mod corect și recompensați prompt, în luna imediat următoare.
Toate par a fi prea roze nu-i așa, mai ales că nu s-a mai facut acea repartizare pe corpuri, agenții și ofițerii fiind acum împărțiți doar pe servicii. Lăudabilă această curajoasă decizie a conducerii din Penitenciarul Brăila, dar cred că așteptată și justă.
Nu lafel de justă și de lăudabilă este sesizarea comisiei de disciplină. Când vine vorba că a greșit un agent se fac toate demersurile ca acesta să fie grabnic tras la raspundere, fiind trimis în fața comisiei, dar când presupusa abatere vine din partea unui ofițer...ea... nu mai vine, că nu dă bine, acestuia din urmă urmând a i se știrbi astfel autoritatea.
Asta îmi aduce aminte de un banc cu un autobuz în care jumătate din călători erau negri iar jumătate albi, și care se certau și faceau mare tărăboi pe seama faptului ca pe scaune ar trebui să stea albii, iar negrii în picioare. Șoferul însă i-a potolit pe toți, spunându-le că pentru el toți erau albaștri. Din acel moment armonia a domnit în autobuz, albii și negrii îmbrațișându-se fericiți. Când însă autobuzul a făcut pană, șoferul le-a zis “ Hei, voi ăia albastru-închis, treceți și împingeți autobuzul!”. Cam așa și pe la noi: agenții fiind de un albastru mai închis trebuie să fie sacrificați pe altarul corectitudinii, în timp ce ceilalți albaștri țin prelegeri ce mă duc cu gândul la zicala “să faci ce zice popa, nu ce face acesta!”

PROilav

luni, 8 martie 2010

FLORI DE MINĂ



Se apropie cu paşi repezi primăvara şi trebuie să recunosc că eu o aştept cu nerăbdare (ca să nu spun cu disperare) căci facturile la gaze şi curent au luat-o pur şi simplu razna diminuîndu-mi bugetul pe 3 luni, şi pentru că m-am săturat de frig.
Ziua de 1 marie a trecut, lafel şi cea de 8 martie, cu flori, cu pupături mai sincere sau nu, mai înfocate sau mai formale în funcţie de destinatar şi de posesoarea buzelor şi chiar în funcţie de mărimea şi frumuseţea buchetului. Asta ar fi însă partea frumoasă a primăverii căci există şi una mai puţin frumoasă, “nici un cadru al penitenciarului nu mai are voie să cumpere ceva de la chioşcul destinat p.p.l.-ilor”.
Aş fi fost tentat să dau imediat vina pe conducere, caci ia măsuri drastice şi care ne afectează pe toţi, dar când s-au strâns reclamaţii cu duiumul cum ca unele cadre ( de obicei aceleaşi) uită să mai treacă pe la chioşc sa-şi plătească datoriile, unii se învârteau pe-acolo în speranţa (deloc deşartă) că atunci când vor cere un pachet de ţigări, vor sări alţii (a se citi p.p.l.-ii) sa li-l ofere , bineînţeles gratis (de fapt contra unor mici servicii...), mă gândesc că are şi conducerea partea ei de dreptate. Zic partea ei de dreptate pentru că din punctul meu de vedere ar trebui identificati toti aceia care incalca nu nişte regului ci însăşi legi puţin cam penale de felul lor, şi trimişi acasă; să le lase celorlalţi posibilitatea ca atunci când în decursul a 8 sau 12 ore le este foame , atâta timp cât nici la un chioşc din afară nu pot ieşi, să poată cumpăra de aici, de la acest chioşc un corn, o sticlă de “Sana” sau un pachet de ţigări.
Acestea sunt florile de mină pe care ni le oferim noi unii altora, cu diferite ocazii şi câteodată fără nicio ocazie.
Offff, de-abia aştept primăvara că aşa m-a luat un friiiigg....brrrr.



PROilav.

sâmbătă, 20 februarie 2010

PROGRAMUL DE LUCRU AL SCHIMBURILOR





Aşa cum prevede Acordul privind raporturile de serviciu ale f.p.s.s. din sistemul A.N.P., cu modificările sale din Actul adiţional, programul de lucru la schimburi nu poate fi altul decât unul din cele prezentate în art. 28 alin 7 din acest act normativ, iar sindicatele ar trebui să prezinte un punct de vedere conducerii penitenciarului Brăila referitoare la acest program până la 1 martie, pentru că în acest moment se lucrează după un program inexistent.
Dacă le luăm în ordine vedem ca prima variantă, “8/16” nu se poate pentru că acest program este aplicabil în acest moment numai la sectoarele “Vizită” şi “Plimbare”, este un program numai de zi , în concluzie trecem la următorul;
Programul care a fost respins la ultimul “referendum” făcut în Penitenciarul Brăila, dar care pare în acest moment a fi singurul aplicabil, este “12/24 12/48”. Ştiu că s-a discutat mult despre acest program cum că nu ar fi potrivit, că nu poţi cupla câteva zile la rând să faci un miniconcediu pentru cei care nu au concediu şi vor să plece câteva zile la mare ori la munte, dar repet, nu avem alternative.
Ultima variantă de program este ”12/36”, program care iarăşi nu se poate aplica schimburilor.
Aş dori astfel să vă spuneti părerea în acest sens şi să luăm hotărârea cea corectă. Ce opţiuni avem? Să implementăm programul “12/24 12/48” sau să facem opinie separată în Sistemul A.N.P. şi să se introducă un nou paragraf in Acord care sa prevadă ca posibilitate şi acest program în care se lucrează acum în Penitenciarul Brăila( 12/24 12/24 12/24 12/72) .
Dacă nu avem părerea dumneavoastră , sindicalişti sau nu , oameni de pe schimb sau nu, noi Sindicatul Danubius vom fi puşi în situaţia de a decide noi, şi ar fi păcat, căci din conducerea acestui sindicat nu lucrează nimeni pe schimb.

PROilav

sâmbătă, 13 februarie 2010

VALENTINE’S DAY



Românul, aşa cum îl ştim, a fost “călcat” de-a lungul timpului de multe popoare migratoare. Nu plecau bine unii că iute veneau alţii şi le luau locul, şi poate tocmai de aceea ni s-a dus vestea că suntem ospitalieri, găzduindu-i pe toţi, de voie de nevoie
.Însă în scurtele momente de acalmie, când nu eram cotropiţi de nimeni, noi, neamul acesta din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic am învăţat să petrecem, şi nu oricum, ci cu simţ de răspundere. Petrecem de la Crăciun până după Sf. Ion, fără să ratam revelionul sau vreo altă sărbătoare, le ţinem toate, cam cât ne ţine vinul din cramă şi porcul din cămară.
Vin însă sărbători noi, menite să ne facă să ne iubim mai mult, cum este acest „Valentine’s day”, pripăşit pe la noi pe plaiuri mioritice toooocmai de pe tărâmul făgăduinţei şi ţara tuturor posibilităţilor, America. De câţiva ani buni se chinuie în cor televiziunile autohtone să implementeze această sărbătoare şi în România, dar fără mare succes căci noi românii ne iubim în fiecare zi, dar mai abitir în ziua de “Dragobete”, ziua în care suntem beţi... de dragoste, pe româneşte.
Aşa cum veniră şi plecară popoarele migratoare, poate să plece şi această sărbătoare care nu are nimic în comun cu românii, şi poate să ia cu ea şi criza mondială, caci nu ne e de trebuinţă niciuna.

marți, 9 februarie 2010

RĂMAS BUN DANE!



Pentru colegii nostri din Penitenciarul Giurgiu şi pentru îndurerata familie a celui care a fost DAN ISTRATE, SINCERE CONDOLEANŢE !
Este greu să te desparţi de un coleg, mai ales când acesta era tânăr, cu multe planuri nefinalizate, cu multe vise rămase în stadiul de vis, dar care a pus suflet, prin Blog-ul la care colabora, la alinarea suferinţelor altora.
Suntem alături de voi dragi colegi din Penitenciarul Giurgiu, acum când un bun coleg şi om pleacă din rândurile voastre, pentru totdeauna.
DUMNEZEU SA-L IERTE!

Sindicatul
DANUBIUS-BRAILA

duminică, 7 februarie 2010

PREZENTAREA REORGANIZĂRII DE PRIMĂVARĂ 2010







Pe podium evoluează reorganizarea, în haine noi, de primăvară, croite de o echipă de designeri din Galaţi, care au mai tăiat de ici, au mai adăugat pe colea...mă rog, cum s-au priceput dumnealor, numai că au facut-o în mare grabă şi biata de ea s-a încheiat greşit la nasturi şi se pare că e desculţă şi fără...desuuri. Gurile rele spun că nu-i vin deloc bine hainele, dar aceleaşi guri nu vor să spună că de fapt biata reorganizare e goală, ca în povestioara “Hainele împăratului” a lui Hans Christian Andersen.
Reorganizare să fie dacă o cer interesele A.N.P.-ului dar să o ştim şi noi.
Viitorul ni se prezinta tuturor înfăşurat în zeci de văluri de incertitudini, de întrebări fără răspuns...nimeni însă nu ne spune ce va fi mâine, vom avea salariile mai mici sau mai mari, vom face angajări sau din contră vom fi nevoiţi să-i trimitem acasă pe unii, de tot sau în concedii fără plată la “cererea noastră expresă”...
Trebuie să aşteptăm şi să vedem ce fel ne vor păstori destinele cei de la conducerea M.j.-ului sau a A.N.P.-ului. Dacă lucrurile vor merge bine le dau haina de pe mine, dar dacă vor merge rău, să-i ferească Dumnezeu!



PROilav

vineri, 5 februarie 2010

REFORMA LA ROMÂNI

           Se pare ca reforma in sistemul penitenciar inca se trage din strafundurile vremurilor de mult apuse.Desi nu mai suntem de mult timp militari,unii au tendinta(pot spune ca cu asta se hranesc) de a face din statutul nostru si institutie, o mica curte a lor.Partea cea mai penibila a lucrurilor este ca noi suntem cei ce stam cu capul plecat si nu luam atitudine. ASA NE TREBIUE!!!!

joi, 4 februarie 2010

ÎNCEPUTUL E GREU


În viaţă nu cred că e bine să încerci să fii trendy, cel puţin nu cu orice preţ, dar e bine să încerci să ţii pasul cu noul. Aşa s-a născut ideea acestui blog, în care, sub semnatura autentica sau anonimat, vor semna toţi cei care vor să publice un articol interesant, dar mai ales penetrant, în care să demascăm tot ce e ilegal, imoral, tot ce ne doare pe noi cei ce muncim în penitenciare, sau să publicăm noutăţi legislative.

Indiferent de numărul treselor şi de mărimea lor vă promitem să-i demascăm pe cei corupti, lenesi sau pupaciosi! Întâi o vom face aici pe blog, dar dacă e nevoie vom merge mai departe pentru că ne e ruşine cu cei corupţi printre noi.

În cele ce urmează aş vrea să ne ocupăm de o problemă veche, veche...controalele inopinate facute de cadrele de conducere după orele de program.

Doamne, ce de probleme... Din start trebuie spus că e bine ca cineva din conducerea unităţii să facă aceste controale, chiar dacă de cele mai multe ori se fac formal. Dar problema este aceea a necunoaşterii de către unii din aceştia a regulamentelor, sau mai rău, dacă le cunosc le încalcă chiar ei cu nonşalanţă. (de unii dintre ei totuşi pot să vă garantez că sunt nevinovaţi, nu au nicio treaba cu “Paza”). Sosiţi în unitate aceştia capătă puteri nebănuite, şi urcaţi în foişoare cer să vadă seria armei?!?! Să nu vă închipuiţi acum că poate cineva să se împotrivească acestor atotcunoscători fără să fie urmată aceasă acţiune de o rumoare care ar vrea să insemne “lasă că o să vezi tu dacă mă mai contrazici”

Toate acestea pălesc însă pe lângă faptul că urmează ca agentului să i se facă, atenţie, PERCHEZIŢIE. Eh, ce ziceţi de asta, aşa că e tare? Am trăit de multe ori cu impresia că suntem confundaţi cu p.p.l.-ii, din cauza întunericului, chiar dacă afară e lumină.

Aşa că, dragilor cred că la pregătire se vor preda poziţiile cu arma la umăr şi mâinile sus, cu arma la piept şi picioarele desfăcute şi alte poziţii luate din regulamente numai de ei ştiute.

PROilav