sâmbătă, 20 februarie 2010

PROGRAMUL DE LUCRU AL SCHIMBURILOR





Aşa cum prevede Acordul privind raporturile de serviciu ale f.p.s.s. din sistemul A.N.P., cu modificările sale din Actul adiţional, programul de lucru la schimburi nu poate fi altul decât unul din cele prezentate în art. 28 alin 7 din acest act normativ, iar sindicatele ar trebui să prezinte un punct de vedere conducerii penitenciarului Brăila referitoare la acest program până la 1 martie, pentru că în acest moment se lucrează după un program inexistent.
Dacă le luăm în ordine vedem ca prima variantă, “8/16” nu se poate pentru că acest program este aplicabil în acest moment numai la sectoarele “Vizită” şi “Plimbare”, este un program numai de zi , în concluzie trecem la următorul;
Programul care a fost respins la ultimul “referendum” făcut în Penitenciarul Brăila, dar care pare în acest moment a fi singurul aplicabil, este “12/24 12/48”. Ştiu că s-a discutat mult despre acest program cum că nu ar fi potrivit, că nu poţi cupla câteva zile la rând să faci un miniconcediu pentru cei care nu au concediu şi vor să plece câteva zile la mare ori la munte, dar repet, nu avem alternative.
Ultima variantă de program este ”12/36”, program care iarăşi nu se poate aplica schimburilor.
Aş dori astfel să vă spuneti părerea în acest sens şi să luăm hotărârea cea corectă. Ce opţiuni avem? Să implementăm programul “12/24 12/48” sau să facem opinie separată în Sistemul A.N.P. şi să se introducă un nou paragraf in Acord care sa prevadă ca posibilitate şi acest program în care se lucrează acum în Penitenciarul Brăila( 12/24 12/24 12/24 12/72) .
Dacă nu avem părerea dumneavoastră , sindicalişti sau nu , oameni de pe schimb sau nu, noi Sindicatul Danubius vom fi puşi în situaţia de a decide noi, şi ar fi păcat, căci din conducerea acestui sindicat nu lucrează nimeni pe schimb.

PROilav

Un comentariu:

  1. Asteptam raspunsurile dumneavoastra la aceasta problema pe care le puteti lasa precum comentarii, dar daca nu va puteti inregistra si lasa mesaje, faceti-o direct prin mail la adresa sindicatuldanubius@yahoo.com, iar respectivele comentarii vor aparea tot aici pe blog.

    Admin

    RăspundețiȘtergere