joi, 28 octombrie 2010

IEȘI AFARĂ FIINȚĂ EXTRAORDINARĂ!


Așa era scris pe un bener al polițiștilor prezenți la marșul de protest desfășurat pe 27 10 2010 în capitală. Dacă ar fi fost scris cu cratimă între “extra ” și “ordinară” era mult mai bine căci înțelegea toată lumea că este vorba de cineva care este mai mult decât un simplu ordinar.
Judecând la rece după un marș de protest făcut într-o zi rece și pe deasupra a mai și plouat puțin, protestatari de prin toate colțurile țării s-au deplasat la București în speranța că moțiunea de cenzură va trece, iar actualul guvern nu va mai fi decât un vis urtât.
Profesorii au venit să dea o lecție de morală guvernului, cei din sănătate au venit să extirpe o tumoră guvernamentală ce pune în pericol viața țării, iar poliția și penitenciarele pentru a aresta și custodia infractorii din actualul guvern.
Nu a fost să fie așa și motivul principal pentru care moținea nu a trecut este acela al lipsei totale de morală și de responsabilitate a parlamentarilor din zona puterii, care au susținut cu 0 (zero) voturi actualul guvern. Deci cum s-ar spune un guvern de nota zero ne conduce iar noi ar trebui să fim și de accord cu asta.
Au venit să-și strige nemulțumirile în jur de 40.000 de oameni, dar pe acest guvern orb și surd nu-l mai impresionează nimic nici dacă ar fi iesit în stradă de zece ori mai mulți oameni sau ar fi intrat în greva foamei mii de oameni, așa cum doamna Cristiana Anghel o face de 65 de zile. Oricum trebuie spus că mulți oameni au stat acasă fiind amenințați în diferite moduri, iar mulți au fost întorși din drum cu autocarele fiindcă patronii firmelor respective de transport au fost și ei la rândul lor amenințați.
Cine ar trebui să vină domnule Boc să vă spună că în această țară nu se mai poate trăi iar domnia voastră chiar să-l auziți?!?
V – ați înconjurat de mii de jandarmi în speranța că nu vom ajunge la voi dar vă înșelați căci acum ne vom retrage să ne lingem rănile și să venim mai pregătiți și mai puternici data viitoare, să nu mai plecăm până nu ne vom vedea la ochi cu cei ce sfidați cu indiferența voastră Constituția și legile țării ÎNCĂLCÂND JURĂMÂNTUL depus la investitură sau veți fugi ca niște șobolani, chiar cu riscul ca Piața Victoriei sau Palatul Cotroceni să semene cu Piața Tiananmen. Sunteți cred și sper conștient că acel moment nu este departe și că mulți dintre noi preferă să moară decât să trăiască o noua epocă de aur a totalitarismului și a înfometării.

marți, 26 octombrie 2010

Angajaţii penitenciarelor încep protestele


Peste 12.000 de persoane protestează în penitenciare. Nu e vorba de deţinuţi, ci de angajaţii închisorilor din România. Aceştia vor purta banderole pe braţ, intrând astfel în doliu, pe termen nelimitat. Aceasta este modalitatea prin care au ales să îşi arate nemulţumirea faţă de măsurile adoptate de Guvernul Boc.

"Avem o schemă vacantă de 20% din persoanl, ne desfăşurăm actvitatea deseori în contradicţie cu regulamentele care impun într-o misiune, eu ştiu, 3 agenţi şi noi mergem cu un agent, îl expunem şi pe el riscurilor fizice, dar şi sancţiunilor, dacă greşeşte", a declarat Ştefan Teoroc, preşedintele Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare.
El a mai spus că la miting vor participa foarte mulţi angajaţi din sistemul peniteciarelor.
"Se semnează tabele de grevă în sistemul penitenciar. La miting o să mergem mare cu banderole pe braţ şi vom continua până vom reuşi să sensibilizăm", a mai spus Ştefan Teoroc.
Peste 1.000 de angajaţi din penitenciare vor paticipa miercuri la mitingul din Capitală

luni, 25 octombrie 2010

PENITENCIARELE ÎN DOLIU


SINDICATUL NATIONAL AL LUCRATORILOR DE PENITENCIARE
decreteaza DOLIU in toate penitenciarele incepand cu data de 26 octombrie 2010

COMUNICAT DE PRESA
Penitenciarele in doliu

Toti cei 8.000 de membri SNLP din 40 de penitenciare vor purta incepand de marti 26 octombrie 2010, ora 6,30 banderole negre pe brat, intrand oficial in doliu pe termen nelimitat. Banderolele se vor purta si de catre cei 1.000 de membri SNLP care vor participa in uniforma la mitingul din 27 octombrie 2010

• Doliu pentru statul de drept: Constitutia a fost inlocuita cu derogari constitutionale!
• Doliu pentru sistemul penitenciar: Ne-au fost suprimate drepturile si ucisa speranta de viata! Ultima masura: sa fim inchisi si noi! N-avem alta sansa!
• Doliu pentru drepturi: Au fost diminuate cu 25% salariul, echipamentul, norma de hrana si sporurile pentru conditii de munca; multe drepturi au fost demult eliminate (fondul de premiere, salariul de merit), iar altele urmeaza (prima de vacanta, al 13-lea salariu si inca ceva din restul de salariu ramas)! Insa, ratele la banci nu se lasa ucise!
• Doliu pentru pensii: Pensia la 65 de ani oricum nu o apucam! Peste 50% din pensionarii sistemului mor in primii 5 ani.
• Doliu pentru codul muncii: A fost instaurata munca fortata! Plata orelor suplimentare este interzisa, munca nu!
• Doliu pentru respectul profesional: Am fost transformati din functionari publici in milogi publici! Demnitatea ne-a fost suprimata!
• Doliu pentru sentintele prin care s-au castigat drepturi neacordate: Executarea sentintelor continua sa se reesaloneze pana cand nu vor mai fi in viata cei care au castigat procese contra statului. Le putem inmormanta si pe ele!
• Doliu pentru contractele colective: Negocierile sterile sunt produsul asteptat al unui dialog social mort!
• Doliu pentru drepturile sindicale: Stim ca si ele urmeaza la zidul mortii!

Jumatate din viata traim in penitenciar fara sa ispasim vreo pedeapsa, conditiile de detentie
confundandu-se cu conditiile de munca, iar sacrificiul nostru inseamna siguranta nationala!
Si noi vrem siguranta. Siguranta zilei de maine! Nu vrem lux, vrem echitate!

SNLP cere Guvernului sa opreasca distrugerea sistemului penitenciar!

REVENDICARI
• Modificarea Proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului platit din fonduri publice (cresterea coeficientilor de salarizare ai agentilor, printre cei mai mici din proiectul de lege, mentinerea drepturilor salariale din statut).
• Anularea diminuarilor salariale (se vor depune 8.000 de actiuni in instanta).
• Plata orelor suplimentare si a celor lucrate in repaus saptamanal sau de sarbatori legale (continua sa se acumuleze fara nicio perspectiva de plata).
• Plan de masuri pentru diminuarea numarului de ore suplimentare si preintampinarea efectelor cresterii numarului de detinuti cu 50% prin decizia Parlamentului European din 2008 (ocuparea cel putin partiala a posturilor vacante).
• Respectarea regulamentelor, privind executarea misiunilor (diminuarea dispozitivelor vulnerabilizeaza salariatii).
• Protectia angajatilor (emiterea ordinului de ministru privind apararea salariatilor de catre angajator).
• Despagubiri de risc (emiterea hotararii de guvern prevazuta de statutul special).
• Reguli europene si pentru personal nu doar pentru detinuti (pana in prezent avem doar obligatii europene).
• Investitii in penitenciarele care se naruie (lipsa de personal genereaza situatii in care agentii efectueaza misiuni de paza cate 13 ore fara pauza, in foisoare gata sa cada la o pala mai puternica de vant).
• Modificari legislative (reglementarea regimului incompatibilitatilor eliminate pentru toti functionarii publici, mai putin pentru noi).

joi, 14 octombrie 2010

COMUNICAT PUBLISIND


OPRITI DEZASTRUL! INCA MAI ESTE TIMP!


Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică PUBLISIND sustine revendicarile membrilor sai afiliati la Sindicatul Liber Finante Constanta (SLFC) care se incadreaza in contextul protestelor initiate spontan in sectorul finante publice pe data de 13 octombrie 2010, proteste motivate de neplata stimulentelor salariale si refuzul reprezentantilor Ministerului Finantelor Publice de a identifica solutii concrete la aceasta problema.

PUBLISIND va sprijini actiunile in care membri SLFC vor fi implicati ca de altfel toate actiunile planificate sau spontane si indreptatite ale afiliatilor sai si totodata va respecta calendarul de proteste convenit de confederatiile sindicale, participand cu un numar insemnat de membri la pichetarile care urmeaza precum si la mitingul stabilit pentru finalul lunii in curs.

PUBLISIND si-a stabilit propriul set de revendicari urmand sa decida cu privirea la organizarea unor actiuni in anumite sectoare de activitate grav afectate de diminuarile „constitutionale” ale unor drepturi salariale, de anularea contractelor colective de munca precum si de neplata orelor suplimentare impusa printr-o lege care deroga „constitutional” de la Codul muncii. La aceste aspecte se adauga si faptul ca primele de vacanta si al 13-lea salariu au devenit istorie, urmand fondului de premiere, salariului de merit si unei mari parti din sporuri.

Pe langa anularea stimulentelor – decizie care arunca in mizerie personalul din finante, un caz deosebit il reprezinta cei 45.000 de salariati din asistenta sociala si protectia copilului dintre care majoritatea au venituri lunare de 400 de lei dar si functionarii din politie si penitenciare unde munca fortata devine regula daca luam in considerare numarul mic de salariati si numarul enorm de ore suplimentare.

Colegii din administratia locala se confrunta si ei cu mari dificultati, iar cazurile de sinucideri incep sa concureze ca numar demisiile. Oamenii sunt in pragul disperarii, gradul urias de indatorare la banci al bugetarilor (sistem pana nu de mult apreciat ca sigur din punct de vedere al creditarii) vulnerabilizand personalul sau impingandu-l spre gesturi extreme sau actiuni de grup spontane care pot degenera.

Informam mass-media cu privire la evidenta unui fapt: oamenii nu mai asteapta semnale de la liderii de sindicat ci imping efectiv spre actiuni radicale. Cu sau fara lideri, cu sau fara organizare, in lipsa unei decizii politice care sa opreasca dezastrul, masele de salariati adusi in pragul infometarii si aflati sub permanenta amenintare cu disponibilizarea pot proceda de o maniera imprevizibila, iar organizatiile sindicale care ii reprezinta au o singura cale: sa isi respecte propriile statute, sa reprezinte neconditionat interesele legitime ale membrilor de sindicat si sa se implice direct sprijinind aceste actiuni.


Stefan Teoroc
PRESEDINTE
0720 049 435